Biroul de acasa











{Decembrie 10, 2009}   Invingatorul este intotdeauna singur

Imi place Coelho. Da, o zic in gura mare, desi in cercurile in care ma invart nu e vazut prea bine. I-am citit aproape toate cartile.  La „Jurnalul unui Mag” n-am reusit sa trec niciodata de primele 10 pagini. In rest mi-au placut, desi pe alocuri se repeta obsesiv unele idei.

Am cumparat ultima sa carte, „Invingatorul este intotdeauna singur”, cu destul de mult entuziasm. Eram foarte curioasa sa aflu mai multe. Titlul, cel putin, suna altfel.  Si povestea e la cu totul alt pol fata de ce a scris pana acum.

Am citit pana acum 10, 50, 100, 200 de pagini si pe masura ce le citesc ma conving din ce in ce mai mult ca ar trebui sa ma opresc. Sa nu-mi mai pierd timpul cu romanul asta. Intervine de fiecare data un licar de speranta ca poate, totusi, citind mai mult o sa inteleg motivele pentru care Coelho s-a apucat sa scrie asa ceva. Ca o sa vad totul intr-o alta lumina si o sa am ceva de invatat din cartea lui.

Pana acum l-am urmarit pe Igor, un milionar rus, omorand diversi necunoscuti care-i ies in cale in speranta ca fosta lui sotie va remarca sacrificiile pe care le face in numele iubirii lor.  Trei la numar, pana acum, iar fosta lui sotie habar nu are ce face el.  Doar primeste mesaje ciudate in timp ce e la Cannes cu actualul sau iubit care-i acorda mai multa atentie decat ii acorda rusul workaholic.

In paralel cu crimele sunt prezentate si diverse intamplari din lumea modei si a filmului. Nimic din ce nu te-ai astepta. Superficialitate, goana dupa recunoastere si, implicit, dupa putere, situatii absurde si sperante duse la extrem.

Acum stau si ma intreb de ce ar vrea cineva sa citeasca o asemenea carte? Nu sunt suficiente violentele care ne inconjoara zi de zi, pe strada sau la televizor? Ar putea sa schimbe cumva viata unui om care o citeste? Ar putea sa convinga o tanara avida de atentie/bani/putere sa nu incerce sa intre in showbiz? Nu cred.

In schimb iti picteaza o lume infecta, contaminata cu virusul puterii, destul de aproape de realitate. In cel mai bun caz, te ajuta sa-ti dai seama ca intr-o mai mica sau mai mare masura nici tu nu esti pe drumul cel bun, dar uita sa-ti ofere acel strop de speranta sau acel pic de incurajare ca alegerea sa fii altfel e  in mainile tale.

Probabil ca o sa termin cartea. Ca sa nu raman cu indoiala ca poate am pierdut esentialul dezvaluit fix in ultimele pagini. Dar tare am impresia ca odata cu ultimul cuvant al cartii o sa apara regretul ca mi-am pierdut timpul de pomana!

Anunțuri


et cetera